sâmbătă, 24 aprilie 2010

Despre Benjamin

Ieri in parc am cunoscut un baietel pe nume Benjamin. Benjamin este de origine din Bosnia, dar vorbeste foarte bine germana. Tocmai ma dusesem acolo cu David, care incepuse sa se joace in nisip, cand apar Benjamin si Adile (fetita turcoaica despre care am mai scris la un moment dat). Dupa cateva minute Adile m-a intrebat daca femeia mai in varsta care mai vine cu David in parc este mama mea, i-am explicat ca este mama fostului meu sot si ca ii este drag de David si de aceea iese cu el la plimbare. Adile imi spune "Dar o data ea s-a purtat urat cu mine si m-a repezit" (Mutti a recunoscut ca fetita o enerveaza fiindca este foarte directa, insistenta, usor hiperactiva, se repede asupra lui David si vrea sa-l ia in brate ca pe o papusa etc., la care i-am explicat ca si pe mine Adile m-a descumpanit la inceput prin modul ei de-a fi, pana cand odata m-a intrebat direct daca imi place de ea - ??!! - si in secunda aia mi-am dat seama ca 1) mi-a asezat in fata o oglinda cu o imagine a mea cum nu voiam sa fiu si 2) Adile este totusi, la cei 10 ani ai ei, un copil - un copil batut de mama lui, cum aveam sa aflu ulterior; de atunci o vad cu niste ochi mult mai toleranti si am constatat ca si ea se comporta altfel).

Adile m-a intrebat daca mama mea nu vine sa-l vada pe David. I-am reamintit ce-i mai spusesem toamna trecuta, ca nu mai am contact cu mama mea, ca am rupt relatiile. Adile ma intreaba (retinuse!): "Fiindca te-a batut cand erai mica?", iar eu ii confirm: "Da, fiindca m-a batut si pe copii nu e voie sa-i bati". Aici intervine Benjamin: "Da, e gresit sa-i bati pe copii". Eu ma intorc spre el, cu speranta in suflet: "Te-au invatat parintii tai ca nu are voie nimeni sa dea in tine, nu?" - iar el, privindu-ma prin ochelarii asezati pe un chip bland si trist, imi spune "Nu, mama mea chiar ma bate rau de tot!".

Dupa aceea mi-a explicat: "Mama mea este mereu nervoasa, s-a certat mult de tot cu tatal meu, apoi s-au si despartit, iar mereu cand se cearta ea isi descarca furia asupra mea!". Cu un nod imens in gat l-am intrebat: "Cati ani ai, Benjamin?". El: "9 ani". Eu: "Si deja de la varsta asta stii sa-mi explici cum ca mama ta isi descarca furia asupra ta cand se cearta cu altcineva?". Benjamin: "Da. E pacat, nu?". Eu: "Da, e pacat si e ingrozitor de trist, tu la varsta asta nici nu ai voie sa INTELEGI asa ceva, sa cauti explicatii pentru violenta mamei tale!". Benjamin: "Mai rau este ca o bate si pe sora mea si ea are doar 5 ani. Si nu pot sa o apar, ca mi-e frica!"

Am simtit ca-mi sta inima in loc.

Intre timp aparuse si bunica lui Benjamin cu surioara lui, nu am mai apucat sa vorbim decat printre picaturi, dar tot mi-am luat in serios rolul de martor salvator si i-am spus: "Benjamin, este foarte important sa stii ca NU ESTE VINA TA ca mama ta te bate, e important sa stii ca la EA este problema, indiferent ce face un copil bataia nu este acceptabila ca solutie, EA este adulta care ar trebui sa-si rezolve problemele si nu sa-si descarce furia asupra ta. Retine lucrurile astea! Eu la varsta ta nu am avut din pacate pe nimeni care sa-mi spuna ca ce face mama mea este gresit, eu nu am avut nici curajul sa marturisesc cuiva ca eram batuta, iar un copil care creste asa ajunge candva sa nu mai aiba deloc incredere in propria lui persoana, din moment ce mama lui - care ar trebui sa-l iubeasca neconditionat - il bate si il maltrateaza. De aceea e important sa stii ca toate astea nu se intampla din vina ta!". I-am promis ca o sa ma mai duc prin parc si o sa mai stam de vorba.

Ce as putea sa fac altceva? L-am sfatuit sa discute cu o profesoara de incredere de la scoala (in Germania "diriginta" se cheama Vertrauenslehrerin - adica exact profesoara de incredere, buna denumire!), dar apoi i-am spus ca - el cunoscand-o mai bine pe mama lui - sa se gandeasca la 2 posibile consecinte ale acestui lucru: "Daca o persoana adulta ii va reprosa mamei tale ca va bate, s-ar putea ca mama ta sa se rusineze, sa-i para rau si sa nu va mai bata, DAR la fel de bine s-ar putea sa se simta 'tradata' de tine si sa vrea sa se 'razbune', astfel maltratandu-te si mai tare. Tu o cunosti mai bine si poate poti sa-ti dai seama cum ar reactiona in acea situatie. Cert este insa ca trebuie sa iei masuri cumva, oricum. Discuta cu ea cand e calma, spune-i ca te face sa suferi mult de tot cand te bate, spune-i ca ti-e frica rau de tot de ea si intreab-o daca ea e fericita in conditiile in care copiii ei tremura de frica in fata ei, incearca sa apelezi la inima ei de mama..."

Of, ce as putea sa mai fac ca sa-l ajut pe acest baietel? Imi sangereaza inima.

7 comentarii:

  1. Eu am tresarit cand am vazut titlul pentru ca pe fiul meu il cheama Benjamin. Si dupa ce am citit continutul articolului m-am intristat si mai mult. Eu stiu sigur ca nu imi voi lovi niciodata copilul. Eu zic ca e bine sa ramai in contact cu Benjamin al vostru, sa vorbesti cu el, te are poate numai pe tine ca sa ii intaresti constiinta de sine, sa stie ca oricat de "rau" ar fi el, chiar daca greseste, NICIODATA nu merita sa fie batut, asa cum deja i-ai explicat. Poate il ajuta sa mergi tu impreuna cu el la diriginta si eventual cand vorbeste cu mama lui pe tema? Mie mi-ar fi frica de cea mai rea varianta: sa vorbeasca cu diriginta, sa cheme mama la scoala, ea sa zica "da, nu il mai bat", acasa sa ii traga o mama buna de bataie, copilul sa se inchida in sine, sa te evite pe tine caci in cazul asta ar gandi ca din cauza ta a ajuns iar sa fie batut, sper ca intelegi ce zic. Twisted minds ajung uneori la concluzii din astea.
    Eu va doresc tie pentru implicarea ta si mai ales lui Benjamin un final fericit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Vai Miss ce poveste trista...Ma gandesc cum m-as simti daca l-as lovi pe Cri si m-ar atentiona diriginta lui...Asa e...cred ca as muri de rusine...Eu sper ca mama lui sa isi dea seama ca nu e bine ce face. Cri i-a spus si bunicii mele cand l-a amenintat ca ii da bataie ca tata nu-i loveste. A ramas bunica-mea masca! Nu se astepta ca un copil de 3 ani sa-i dea replica asta.

    Cu terapia nu am facut nimic...M-am lasat si de sport si tare rau imi pare...Dar sper ca pe viitor sa reusesc sa fac mai multe.

    Te pup!
    Miha

    RăspundețiȘtergere
  3. Durere,durere....
    Cred ca singurul lucru pe care-l poti face este sa vorbesti in continuare cu baiatul."Mama" nu cred ca se va schimba niciodata si in plus ar putea sa gaseasca un motiv in plus pentru putina "descarcare".Tu cred ca stii cel mai bine.
    Lizi

    RăspundețiȘtergere
  4. e teribil ce povestesti.
    Deci abuzul nu tine cont de civilizatie:(
    Credeam ca, poate, poate....

    RăspundețiȘtergere
  5. Ceska, ai perfecta dreptate, exact asa a reactionat mama mea cand matusa mea a atentionat-o ceva mai direct ca ma maltrateaza: i-a interzis matusii mele sa ma vada cateva saptamani!! Ce mi-o fi facut mie in timpul asta (ca o parasem la matusa mea!) nu mai stiu, ca am reprimat :-(

    Am sa imprim niste manifeste impotriva bataii scrise de Alice Miller si am sa i le dau baiatului sa le citeasca si sa le aiba la el.

    Degetica, you know better than that! Stii, cand i-am povestit lui Mutti chestiunea si am adaugat ca familia provine din Bosnia, a avut reactia tipica de negare: "Ah, poate sunt o familie asociala" - n-am putut decat sa-i raspund: "Da, Mutti, asa cum si mama mea care ma batea bestial era tot asociala, se imbraca elegant si se dadea cu parfum Fidji si avea permanent unghiile lacuite si ingrijite si mergeam la teatru si in concedii prin hoteluri scumpe si dadeau mese si petreceri la care se discuta foarte elevat, aveam biblioteca plina de carti in casa... da, eram asociali si asta explica bataia, nu? Ha-ha... Ca doar e imposibil ca un om NORMAL sa fie in societate cizelat si elegant si un monstru fata de propriul copil, asta vrei sa-mi spui?"...

    Ah, fetelor, fetelor... treziti-va la realitate! Din pacate acesti monstri sunt printre noi si uneori chiar si in noi!

    RăspundețiȘtergere
  6. nu, nu, am vruit sa spun ca am avut uimpresia ca acolo lumea ia atitutine, din spirit civic, in rest...multe monstruozitati se intampla mai ales la "case mari"....:((

    RăspundețiȘtergere
  7. Alice, si aici, in scurta mea experienta ca educatoare, am descoperit copii abuzati....Abuzati nu fizic, ci, poate mai rau, neglijati....
    Copii lasati in daycare de la 3 luni (cu mame casnice) de la 7 am la 6 pm....Copiii care tanjeau dupa o strangere in brate, si ar fi plecat acasa cu oricine isi luau copilul inaintea lor...(care erau mereu ultimii plecati)....ar fi facut orice sa atraga atentia cuiva, si de multe ori nu aveau prieteni, nu stiau sa ii faca, si capatau atentie negativa....(nu stiu daca am povestit vreodata de fetita de 3 ani care, desi aparent, intr-o familie de doctori renumiti, folosea cuvinte ca "vagina", manca alune cum prindea, desi stia foarte bine ca e alergica, musca, si totul a culminat cand a spart o vaza de sticla in capul unei mamici care o luase in brate....)....
    Si....imi pare rau....ca mai mult de tinut in brate, si jucat cu ei, nu am stiut ce sa fac....:((.....Si erau copii de 5-6 ani cand ii caram in brate daca cereau....

    RăspundețiȘtergere